Opera
Important!
Rugăm respectuos spectatorii noștri să respecte ora începerii spectacolului pentru a evida incomoditățile create în sală din cauza întârzierilor. Cei care totuși întârzie vor fi rugați să se așeze pe locurile rămase libere la balcon până la pauza de antract.
…Într-o piață din Sevilla, soldații se amuză pe seama trecătorilor. Le trezește interesul frumoasa Micaëla, o tânără de la țară, venită să-și caute iubitul, pe Don José. Apar muncitoarele de la manufactura de tutun. Între ele se remarcă senzuala Carmen, care încearcă să-l provoace pe Don José. Întâlnirea Micaëlei cu Don José prilejuiește rememorarea amintirilor legate de satul lor natal. La manufactură izbucnește un scandal ce culminează cu arestarea lui Carmen. Ea îl vrăjește pe Don José și, în schimbul promisiunilor de a-l reîntâlni, acesta o ajută să fugă – iată una dintre cunoscutele scene ale operei ”Carmen” care fascinează publicul prin subiectul dramatic, dar și prin explozia de culoare, temperament, ritmuri. În prezent, opera ”Carmen” este probabil una dintre cele mai populare operă din lume.
Dirijor - Nicolae Dohotaru, Artist al Poporului
În distribuție:
Carmen — Ramona Zaharia, România
Don Jose — Jonathan Tetelman, SUA
Escamillo — Andrei Jilihovschi, Moldova
Michaella — Valentina Nafornița, Moldova
Zuniga – Iurie Maimescu
Dancairo – Vitalie Cebotari
Remmendado – Viktar Navitskii
Frasquita – Lilia Șolomei, Artist al Poporului
Mercedes - Taisia Caraman
Morales – Veaceslav Timofti, Artist Emerit
Denumirea originală: Carmen
Libretul: Henri Meilhac şi Ludovic Halévy
După nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée
Regia: Mihai Timofti, Maestru în Artă
Scenografia: Felix Bessonov, Om Emerit
Pictor de costume: Nina Babuţac
Coregrafia: Andrei Litvinov, Maestru în Artă
Conducerea muzicală: Nicolae Dohotaru, Artist al Poporului
Regizor-coordonator: Aglaia Mudrea-Popescu
Maeștri de Concert:
Alexander Cubiac
Natalia Dragoș, Maestru în Artă
Premiera mondială: 3 martie 1875, la Opera Comică din Paris.
Premiera la Chişinău: 18 februarie 1961, la Teatrul Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet.
Premiera versiunii curente: 17 august 2000, la Opera Naţională a Republicii Moldova.
Durata spectacolului: 3 ore (trei pauze)
Opera se prezintă în limba franceză
Subtitrare în limba română
Acţiunea se desfăşoară la Sevilla, începutul sec. XIX
ACTUL I
Într-o piaţă din Sevilla, unde se află Corpul de Gardă, nu departe de fabrica de ţigări, soldaţii se amuză privind şi comentând trecătorii. Sosirea unei tinere fete de la ţară, Micaela, le stârneşte interesul, dar rămân dezamăgiţi aflând că frumoasa fată îşi caută iubitul, pe Don José. Cum acesta urma să vină în schimbul următor, Micaela pleacă, pentru a reveni mai târziu. Schimbarea gărzii, însoţită de un cor de copii, îl aduce pe Don José la datorie. Piaţa se umple de lucrătoarele de la fabrica de ţigări, ieşite în pauză, printre care se află şi frumoasa ţigancă, Carmen, înconjurată de admiratori. Sub privirile lor fascinate, ea cântă şi dansează provocând şi respingând în acelaşi timp declaraţiile lor de dragoste. Singurul care nu-i acordă atenţie, este soldatul de gardă, Don José, căruia Carmen îi aruncă o floare, chiar înainte de a suna clopotul fabricii ce anunţa sfârşitul pauzei. Piaţa se goleşte. Micaela revine, aducându-i lui Don José veşti de la mama sa. Emoţia şi bucuria revederii însoţesc depănarea amintirilor din satul natal. Imediat după plecarea fetei se aud ţipete din curtea fabricii de ţigări: cauza scandalului este Carmen care a lovit-o cu cuţitul pe una dintre lucrătoare. Căpitanul Zuniga îi ordonă lui Don José să o aresteze pe vinovată. Sub pază şi cu mâinile legate, Carmen foloseşte tot farmecul şi puterea ei de seducţie pentru a-l cuceri pe chipeşul soldat, convingându-l până la urmă să o lase să fugă şi să se întîlnească mai târziu la hanul unui prieten pe nume Lilas Pastia.
ACTUL II
În hanul lui Lilas Pastia, aflat la marginea Sevillei, un grup de contrabandişti, dintre care face parte şi Carmen, beau, dansează şi cântă. Soseşte toreadorul Escamillo, care povesteşte despre viaţa lui plină de primejdii, dar şi de neasemuita beţie a victoriilor din arena, când devine eroul aclamat de mulţime. Cucerit de farmecul frumoasei Carmen, Escamillo încearcă să o convingă să-l urmeze. Carmen îl refuză, mărturisind că este îndrăgostită şi că rămâne să-şi aştepte iubitul la han. Apare Don José mânat de un sentiment puternic de dragoste căruia nu i se poate împotrivi. Fericită, Carmen cântă şi dansează pentru el. Dar deodată se aude în depărtare goarna care îl cheamă pe soldat la cazarmă. Don José vrea să plece, dar Carmen încearcă să-l reţină înteţindu-şi dansul, apoi supărându-se şi ironizându-i zelul. Scoţând de la piept floarea, acum ofilită, pe care i-o aruncase Carmen mai demult, Don José îi mărturiseşte dragostea lui pătimaşă. În han intră căpitanul Zuniga. Venit aici de dragul Carmencitei şi văzând-o alături de subalternul lui, încearcă să scape de acesta provocându-i gelozia. Întărâtat, Don José ridică sabia asupra căpitanului şi numai contrabandiştii chemaţi în grabă de Carmen reuşesc să-i despartă, scoţându-l din han pe Zuniga. De acum, Don José va trebui să se alăture contrabandiştilor şi să rămână lângă Carmen, pentru a-şi păstra libertatea.
ACTUL III
Noaptea, prin trecătorile munţilor, Carmen, Frasquita, Mercedes, Don José, Dancairo, Remendado şi ceilalţi contrabandişti se strecoară cu grijă. Realizând că frumoasa, dar capricioasa Carmen nu-l mai iubeşte cu aceeaşi credinţă ca la început, Don José, devenit dezertor şi contrabandist datorită ei, se chinuie din cauza acestei pasiuni pentru care a sacrificat totul. În dorinţa de a se debarasa de Don José, Carmen îl îndeamnă să renunţe la felul lor de viaţă şi să plece. Dar gândul că ar putea să o piardă îl face să o ameninţe cu moartea. Rămânând singură, Carmen şi prietenele ei, Frasquita şi Mercedes, încearcă să-şi ghicească viitorul în cărţi. Ele prezic moarte pentru Carmen. Apare Micaela, care a reuşit să ajungă până aici, pentru a-l găsi pe Don José. Soseşte şi Escamillo care o caută pe Carmen şi are loc o scurtă luptă cu cuţitele între cei doi rivali. Toreadorul se retrage invitând-o pe Carmen şi pe tovarăşii ei la viitoarele coride din Sevilla. Micaela, descoperită de contrabandişti, îi aduce lui Don José vestea că mama sa este grav bolnavă, determinându-l să o urmeze în satul natal.
ACTUL IV
În Sevilla este ziua întrecerilor în luptele cu taurii. În mijlocul mulţimii gălăgioase îşi face apariţia Carmen, la braţul toreadorului Escamillo, aclamat de admiratori. După intrarea acestuia în arenă, Carmen este prevenită de prietenele ei că Don José se găseşte prin apropiere şi că probabil o caută. Întâlnirea dintre Carmen şi Don José este punctul culminant al operei. Carmen nu-l mai iubeşte, iar rugăminţile lui Don José nu fac decât să-i întărească hotărârea. Singurul lucru pe care şi-l doreşte cu patimă este să ajungă cât mai repede lângă toreador. Ieşit din fire, mânat de sentimentul de gelozie şi deznădejde, Don José o ucide pe Carmen cu o lovitură de cuţit, apoi, disperat se prăbuşeşte peste trupul ei neînsufleţit, lăsîndu-se arestat.
*Prin achiziţionarea biletului, cumpărătorul se obligă să accepte şi să respecte următoarele precizări. Biletul poate fi schimbat sau returnat în următoarele situaţii: amânarea sau anularea spectacolului, informarea incorectă a publicului pe site-ul oficial sau pe contul de Facebook al TNOB. Neprezentarea la ora indicată pe bilet, nu dă dreptul la returnarea costului biletului sau la utilizarea sa la o reprezentaţie ulterioară.
*Accesul în sală este permis până la ora de începere a reprezentaţiei. După această oră accesul se face doar la pauză sau în cazul în care sunt locuri libere la balcon.
*În timpul spectacolului, este interzisă folosirea telefoanelor mobile, a aparatelor fotografiat, sau a celor de înregistrare audio/video.
*Pentru asigurarea confortului spectatorilor din sala de spectacole, nu este permis accesul copiilor sub vârsta de 7 ani la reprezentaţiile TNOB.